O nouă zi, un alt eveniment și o altă oportunitate să ne punem la bătaie creativitatea. Așa privim noi, cei de la PRbeta, lucrurile atunci când vine vorba de crearea unui eveniment alături de partenerii noștri.
Tot entuziasmați am fost și atunci când ne-am implicat activ în proiectul Creative Talks & Matchmaking Fair. Iar astăzi discutăm despre cum au decurs lucrurile, cum am pregătit evenimentul și ce rezultate am obținut, în rândurile de mai jos.

Creative Talks & Matchmaking Fair și alte lucruri interesante
Când ne gândim de cât timp facem lucruri grozave alături de Primăria Timișoara, we can say is been a long time. Colaborarea noastră a trecut de pragul cunoașterii, iar astăzi facem lucrurile să se întâmple într-un mod ideal, de aceea Creative Talks & Matchmaking Fair a fost unul dintre evenimentele noastre preferate ale anului acesta.

Creative Talks & Matchmaking Fair face parte din seria celor două proiecte din cadrul planului de acțiune al project managerului Lavinia Simion – Interreg Europe ECoC-SME: Actions for inducing SME growth and innovation via the ECoC event and legacy. Mai simplu spus, a fost un eveniment cu intrare liberă, în care s-a oferit un mediu de învățare, oportunitatea de a crea relații prin discuții libere, împărtășirea de experiențe, iar publicul larg s-a conectat într-un spațiu informal, care a adus în același loc oameni din cadrul sectoarelor de afaceri, comunitatea culturală și creativă, universități și tineri.
Scop
Creative Talks & Matchmaking Fair a avut ca scop aducerea în același loc a mai multor personalități în măsură să vorbească și să împărtășească experiențe despre modul în care deținerea titlului de Capitală Europeană a Culturii a influențat sectorul industriilor culturale și creative din orașele și regiunile lor. Persoane care au putut oferi sfaturi și sugestii, povești și experiențe, care au adus mai aproape prin situații similare oamenii prezenți.
Conferința Creative Talks a fost un pas important al unui plan complex, evenimentul având loc pe parcursul a două zile, în sistem hibrid, atât în sala Centrului de Proiecte, cât și online, permițând astfel și participarea unui public internațional.

De la 0 la 100
Așa ne place să spunem că lucrăm. Da, am fost prezenți pe tot parcursul procesului de creare a evenimentului, de la afișe, anunțarea acestuia, până la ultima fotografie din cadrul lui. Am vorbit despre Creative Talks & Matchmaking Fair pe toaatee rețelele de socializare și am împărțit comunicate de presă în stânga și-n dreapta, desigur fără să uităm de ziarele tipărite. Pentru că în lumea noastră, clasicul nu dă niciodată greș.

V-am spus că ne avem bine și cu influencerii? Și cu ajutorul lor publicul a auzit de marele eveniment. Desigur, până acolo ne-am ocupat de crearea identității lui și promovarea în comunitatea locală, națională și internațională, asigurarea celei mai bune locații și infrastructuri, împărțirea afișelor, reclame în mediul virtual, programul evenimentului, invitații personalizate pentru jurnaliști, influenceri și reprezentanți ai industriilor culturale și creative, atât din România, cât și internațional …și ne-am mai ocupat de alte câteva lucruri, dar nu vrem să vă amețim de tot, așa că dacă tot am adus vorba de reprezentanță internaționali o să vă spunem mai multe despre Paolo Montemurro.
Key note speaker
Paolo Montemurro, Director Materahub, a fost cel care a fost fizic prezent la Creative Talks, în timp ce ceilalți doi speakeri internaționali aleși de noi pentru a vorbi în cadrul evenimentului, s-au alăturat online, acest lucru putând fi posibil cu ajutorul partenerilor noștri de la Szalt Media. Prin proiectele pe care le dezvoltă, Paolo susține industriile culturale și creative. Acesta se implică activ în dezvoltarea relațiilor internaționale, la nivel european, ale reprezentanților din industriile culturale și creative. Sperăm că Paolo a dormit confortabil în camera sa, pentru cele 3 zile în care a gustat din atmosfera orașulului din vest, deoarece de cazarea acestuia, ne-am ocupat după cum ați ghicit, tot noi, cei de la PRbeta.
Am asigurat și un facilitator, adică un moderator care a organizat agenda evenimentului – Raluca Cibu-Buzac. Evenimentul fiind structurat de această expertă în toate, aducând totul la standarde europene datorită experienței vaste în sectorul industriilor culturale și creative, tech și antreprenoriat din Timișoara. Raluca a fost prezentă și a moderat întregul eveniment, totodată participând la discuții atât fizic în sală, cât și online prin streaming.
Okay…și cum rămâne cu Matchmaking Fair?
Așa cum deja vă da-ți seama din titlul, ne-am dorit să aducem în fața celor prezenți un târg de poveste. Suntem norocoși că în Timișoara există oameni cu pasiune și creativi, așa că nu ne-a fost greu să alegem câțiva care să ne facă mândri. Astfel, după câteva dezbateri am ales să vedem zone de fashion, design de produs, muzică și industrii conexe, foto și video, accesorii și produse hand-made, obiecte de artă lucrate manual și altele din partea:
- Gruni
- KIRIZZA
- Timișoara la cutie
- Cusut cu meșteșug
- Artouching
- LUN
- Paul&Jo
- DIGITAL:CANVAS
- Teodora Moț
- Space Artisan
- SZALT
- Librăria ”La Două Bufnițe”
- Monoton
- Timișoara Tour Guide
Desigur, între aceste vaste momente ale evenimentului am avut și coffee break, la care ne-am asigurat că nu lipsește nimic, nici chiar un dj care să mențină atmosfera: Widovski, care a făcut magie împreună cu cei care au oferit susținerea tehnică: Calabria.

Partenerii proiectului
Nu există eveniment reușit fără oamenii potriviți. Așa că, pentru Creative Talks & Matchmaking Fair liderul de proiect a fost Universitatea Finlandei de Est – Institutul Karelian, în timp ce parteneri de proiect au fost:
- Fundaţia Incubator – Leeuwarden, Olanda
- Municipiul Leeuwarden – Olanda
- MateraHub Industrii Culturale şi Creative – Matera, Italia
- Municipiul Rijeka – Croaţia
- Universitatea Vytautas Magnus
- Centrul pentru practici de afaceri – Kaunas, Lituania
- Municipiul Timişoara – România
Rezultate
Un eveniment de succes nu se măsoară doar prin numărul de participanți, ci prin ecoul care răsună după ce acesta a luat sfârșit. Ne-am bucurat de interacțiunea a unui număr de peste 500 de persoane în cele două zile ale evenimentului, incluzând și pe cei care au participant prin cu ajutorul mediului online. Conferința s-a regăsit în zilele următoare și pe câteva bloguri timișorene. Iar în urma celor întâmplate în cadrul evenimentului, unii participanți au ales să se reîntâlnească și să lucreze împreună. Totodată, mulți au afirmat că sunt dispuși să ofere consultanță și ajutor reciproc. Putem spune că, pentru noi, cea mai mare realizare în urma evenimentului au fost relațiile care s-au consolidat și deschiderea spre a colabora împreună oameni din industriile culturale și creative din diferite țări europene.
