Interviu cu Marga Petrișor: internshipul m-a ajutat să-mi găsesc vocea în scris

0

De 10 ani aducem împreună comunitatea oamenilor de comunicare din zona de vest a țării. La cea de a zecea ediție a conferinței PRbeta, care are ca temă educația în comunicare, ne dorim să îi avem alături și pe cei care au crescut alături de noi, de la care noi, la rând nostru am învățat multe.

Am stat de vorbă cu mai mulți dintre cei care au făcut parte din programul de internship PRbeta și care, ani mai târziu, încă lucrează în domeniu sau folosesc cunoștințele dobândite în promovarea business-ului propriu. Pentru noi, fiecare tânăr cu care am interacționat de-a lungul timpului înseamnă o lecție de imaginație și entuziasm. Am învățat de la ei că este important să credem în visurile noastre, să muncim constant și să nu ne fie frică să greșim.

Marga Petrișor, unul dintre prionierii programului nostru de internship, a fost mereu un om cu atitudine pozitivă. Am învățat de la ea că este important să avem curaj să facem ceea ce ne place și că, indiferent de piedici, până la urmă vom reuși. În prezent, Marga deține un business simpatic, pe numele lui Belle by M., care ajută oamenii să-și personalizeze evenimentele importante din viața lor și este ad operations manager la o companie care se concentrează pe soluții pentru advertising personalizat.

Simțindu-ne nostalgice, cu ocazia cele de-a 10-a aniversări, am depănat împreună cu Marga câteva amintiri și am luat-o puțin la întrebări.

Ce programe de voluntariat ai urmat de-a lungul facultății?

M-am implicat în diferite proiecte și evenimente locale, dar pe termen lung am făcut voluntariat în cadrul OSTL (liga studenților pentru Facultatea de Comunicare și Facultatea de Construcții) și, desigur, în cadrul PRbeta.


Consideri că voluntariatul este important la început de carieră?

Fără doar și poate, da. Consider că voluntariatul îți oferă perspective asupra realității muncii în toate domeniile. Atunci când discutăm despre domenii care îți permit să fii creativ, cum este PR-ul, designul sau arii care implică diferite nivele de comunicare, voluntariatul este piesa de puzzle care întregește imaginea domeniului în care vei activa.

 
Cum ai aflat de internshipul PRbeta?

Despre PRbeta am aflat de la una din profesoarele dragi, de la care am învățat foarte mult, Adina Palea, iar despre internship am aflat chiar de la Cristina, atunci când a făcut o prezentare la facultate. Și mărturisesc că am luat hotărârea de a aplica în primul rând pentru că mi-a plăcut foarte mult Cristina, apoi pentru că eram curioasă ce presupune munca într-un domeniu pe care acum 10 ani mulți prieteni îl caracterizau ca ‘balet’ (aveau dreptate, nu oricine poate practica baletul).


Cum te-a ajutat internshipul PRbeta?

În primul rând am cunoscut foarte mulți oameni de calitate, atât din oraș, cât și din țară, oameni cu care am legat prietenii sau pe care îi urmăresc cu interes și astăzi. În al doilea rând, am prins gust pentru evenimentele culturale, iar asta datorită Oltei care mi-a dat șansa să lucrez cu ea la câteva proiecte foarte faine și pentru care o să-i fiu recunoscătoare mereu. Și, nu în ultimul rând, internshipul PRbeta m-a ajutat să-mi găsesc vocea în scris, în sensul că sub îndrumarea Cristinei și Oltei, dar și cu încurajările lor, am început să scriu primele mele articole și de atunci nu m-am mai oprit. Așa mi-am găsit și primul job, de content creator, și am reușit să colaborez cu diverse publicații online.


Când ți-ai dat seama pentru prima dată că vrei să rămâi în lumea PR-ului?

Cred că m-am îndrăgostit de PR în timpul facultății, când am organziat împreună cu o prietenă un eveniment în cadrul OSTL, în colaborare cu una din librăriile mele preferate din oraș. Am fost surprinsă de entuziasmul oamenilor de a discuta despre comunicare în diferite contexte și am rămas plăcut impresionată de legăturile pe care le poți stabili cu oameni pe care nu-i cunoști, dar care îți împărtășesc pasiunile. 


Povestește-ne puțin despre parcursul tău profesional.

Profesional am căutat întotdeauna oameni sau locuri care să mă lase să mă exprim. Am studiat designul în cadrul UVT, iar după primul an de design am simțit că vreau și pot mai mult, astfel că am început și studiul comunicării în cadrul UPT. După internshipul PRbeta, m-am angajat pe un post de content manager unde am contribuit la realizarea unei paltforme pentru părinți. Acolo am intrat în contact cu primele noțiuni de marketing online și de atunci am fost interesată și de aceast domeniu. Primul job mi-a oferit șansa colaborării cu diferite reviste online, colaborări care mi-au dat foarte multă încredere în mine. Ulterior m-am orientat spre un job în marketing online, iar în prezent sunt ad operations manager la o companie care se concentrează pe soluții pentru advertising personalizat. În paralel cu job-urile, am cochetat întotdeauna cu freelancingul pe partea de content, copywriting și design grafic. Și pentru că simțeam că am încă timp liber (amuzant, știu), mi-am deschis și o mică afacere cu decorațiuni și aranjamente florale. 

Ai vreun model în domeniu?

Nu aș putea să numesc pe cineva. Îi admir pe toți cei care și-au găsit vocea și au reușit să o păstreze de-a lungul anilor, fie prin campanii, evenimente sau branding personal.


Mulți tineri termină aceași facultate ca tine, dar nu toți ajung să profeseze sau, chiar dacă o fac, prea puțini sunt buni profesioniști. Ce sfat le poți da acestor absolvenți?

Sfatul meu ar fi să nu se oprească niciodată din căutat și învățat. Trăim într-o eră în care totul este într-o continuă mișcare, inclusiv domeniile în care ne dorim să activăm. Facultatea și cadrele didactice doar oferă cheia care poate deschide mai multe uși, dar nu te poți aștepta ca un colectiv să îți pună în față un job sau să îți găsească job-ul potrivit. Vă încurajez să fiți curioși, deschiși, să mergeți la evenimente, să vă exprimați în diverse moduri punctele de vedere, cu riscul de a avea sau nu dreptate. Cel mai important este să fii vizibil, să îți găsești vocea și să o faci cunoscută. 

Ce înseamnă pentru tine comunicarea/marketing-ul/relațiile publice?

Dacă ar fi să fac o analogie, aș spune așa: imaginează-ți că pasiunea ta este să faci pâine. Și faci atât de multă pâine zilnic, care miroase extraordinar și are un gust atât de bun încât simți că ar trebui încercată de cel puțin alți 10 oameni din oraș. Dar cum faci că oamenii să ajungă să încerce pâinea ta? Aici intervin într-o comuniune PR-ul, marketing-ul, comunicarea. Doar un mix bun și corect va face că pâinea ta să aibă forma și prezentarea potrivită astfel încât ea să ajungă la oamenii potriviți, care să o aprecieze și să își dorească să o încerce din nou.


Ce îți place cel mai mult în acest domeniu?

Îmi place că există linii foarte fine de urmat și că poți să te exprimi cu adevărat. PR-ul îți permite să dai voce și substanță lucrurilor și în cazurile în care chiar reușești, sentimentul este extraordinar.


Ai vreun regret pe plan profesional?

Cred cu tărie că suntem suma experiențelor noastre, bune și rele. Și mai cred că nu aș fi putut fi omul de azi (pe care de cele mai multe ori chiar îl plac) fără a trece prin momentele mai puțin plăcute. Așadar nu sunt omul regretelor. Mi-ar plăcea însă reușesc să mă desprind de angajatori și să îmi ofer mai mult credit ca profesionist. Sper că nu îmi vor fi necesari încă 10 ani ca să reușesc.


Cum s-a schimbat pentru tine lumea PR-ului în ultimii 10 ani?

În ultimii 10 ani PR-ul a ajuns de la a fi ceva necesar la rang de artă. Asta în condițiile în care în momentul în care eram studentă foarte multă lume privea cu scepticism nu doar domeniul, ci multe din profesiile adiacente comunicării. Este adevărat că evoluția se datorează și boom-ului tehnologiei, dar fără oamenii de calitate din domeniu, fără încrederea lor și fără căutările lor permanente nu cred că s-ar fi ajuns acum, aici. Dacă acum 10 ani, în timpul studenției, îmi era foarte greu să le ofer oamenilor care nu aveau legătură cu domeniul un exemplu de job în lumea PR-ului (pe care să îl și înteleagă), acum nu-mi ajung degetele de la mâini să le enumăr și pentru mine aceasta este cu adevărat reușita evoluției. 

Seria de interviuri cu foști interni PRbeta este un mod prin care spunem ”Mulțumesc!” studenților care au fost alături de noi în acești 10 ani. Ne bucurăm că am putut să facem parte din viața lor, chiar și pentru o scurtă perioadă de timp, și credem că fiecare dintre ei este o persoană care, în felul ei, va face lumea mai bună.

Pe același subiect, am mai stat de vorbă cu: Laura Incicău

Detalii desprePRbeta 10, evenimentul care ne-a inspirat să facem această serie de interviuri, găsiți aici.


ADAUGĂ COMENTARIUL TĂU

  • (will not be published)

XHTML: Poţi folosi următoarele tag-uri: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>