Stagiu de practică PRbeta

0

Primăvara este anotimpul schimbărilor, dar și momentul în care dăm startul înscrierilor pentru stagiul de practică marca PRbeta, după cum v-am obișnuit de aproape 10 ani. Dacă vă întrebați cu ce vă poate ajuta stagiul de practică în general, am pregătit câteva rânduri care, personal, mi-ar fi prins bine în timpul facultății. 

Minimum 2 ani de experiență în domeniu, câteodată chiar 3. O expresie care mi-a marcat toată vara anului 2019 și care m-a făcut să (aproape) renunț la căutarea unui loc de muncă care chiar să mă învețe ceva și care să mă facă să mă simt apreciată pentru ceea ce fac. 

Nu m-aș fi gândit niciodată că voi ajunge să lucrez în PR, mai ales că nu aveam baza unui astfel de domeniu, dar merita să încerc. 

Așa că, într-o seară, și când zic seară chiar la asta mă refer, pe la ora 21:00, mă opresc din scroll-ul meu pe Facebook la ceva ce ar fi trebuit să fie un anunț de angajare. De ce m-am oprit? Pentru că trebuia să creez eu acel anunț, de la 0. Asta era una dintre condiții, pe lângă acei 2 ani de experiență. DA! Și aici m-am lovit de această condiție. Mi-am zis ,,OK, hai să vedem ce iese’’. Câteva zile mai târziu, eu, proaspătă absolventă a Facultății de Economie și de Administrare a Afacerilor, fără experiență în domeniul comunicării și fără a ști ce presupune munca într-o agenție de PR, am fost primită în familia PRbeta fără a avea pic de idee despre ce va trebui să fac. Am învățat și descoperit atâtea lucruri frumoase de care se ocupă PR-ul și partea cea mai bună este că încă învăț pentru că mereu apar curiozități pe care simt nevoia să le aflu pentru propria mea persoană, mai ales. 

Sună frumos, dar nu, nu a fost ușor. Mi-aș fi dorit să am o bază în domeniu pentru că am dat-o de multe ori în bară la început și chiar m-am simțit copleșită de ceea ce aveam de făcut, doar pentru că nu știam ce înseamnă. Acum, după câteva luni bune la PRbeta, îmi amintesc cu un zâmbet larg de faptul că am refăcut primul meu comunicat de presă de (și nu exagerez) 5 ori….și tot nu a fost bun. Încă învăț. 

Deci, dacă ai avut răbdare să citești până aici și mai mult decât atât, imaginația, ortografia și crearea conținutului textual sunt atuurile tale, atunci completează și tu formularul de mai jos. http://bit.ly/practicaprbeta 

Perioada de înscriere la internship este: 21 Februarie-06 Martie. Hai să descoperi cum este #viațalaPRbeta și mai mult decât atât să devii parte din familia noastră. 

ADAUGĂ COMENTARIUL TĂU

  • (will not be published)

XHTML: Poţi folosi următoarele tag-uri: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>