Danone și obiceiurile alimentare sănătoase la Conferința Linked Culture 2017

0

Prima ediție Linked Culture – conferința de marketing și management cultural, a fost încă un eveniment la care ne-am bucurat de sprijinul Danone. Partenerul nostru de termen lung, brandul se implică în mod activ, prin acțiunile sale și evenimentele pe care le susține, în educație și în sprijinul oamenilor aflați la început de drum sau care caută să se dezvolte profesional, ajutați de energia oferită de un stil de viață sănătos, bazat pe o nuriție echilibrată.

PrBeta_-158

Astfel, Danone a fost încă o dată alături de noi la evenimentul care a adus laolaltă nume de referință din domeniul artistic și al comunicării culturale, operatori culturali și profesioniști din instituții de profil, dintre care îi amintim pe Paul Bourne (regizor și profesor la Cambridge, fondator The Junction), Anca Lupeș (managing partner la Star Management), Carina Sava (artist manager la Agenția de Vise), Cristina Chipurici (fondator White Ninja), Ada Hausvater (director al Teatrului Național Timișoara) și Rarița Zbranca (fondator Fabrica de Pensule).

Danone a propus participanților un mic dejun echillibrat și sănătos. Micul dejun este mai mult decât o simplă masă, este un obicei alimentar recomandat, esențial pentru a face față ritmului alert al vieții cotidiene. Produsele Danone reprezintă o alegere convenabilă, rapidă și sănătoasă pentru a ne oferi un impuls optim, nutrienții și mineralele necesară pe parcursul întregii zile.

Liderul de piață consacrat în industria produselor lactate proaspete a reamintit participanților, în cele două dimineți ale evenimentului, că micul dejunul este una dintre mesele principale ale zilei, a cărei lipsă poate produce dezechilibre nutriționale și numeroase afecțiuni.

Încurajând participanții să facă alegeri sănătoase, Danone le-a propus să își înceapă ziua cu iaurt și fructe, asigurându-și astfel o masă echilibrată caloric și nutrițional, iaurtul fiind o sursă de calciu și proteine de înaltă calitate.

După micul dejun, în prima zi a conferinței, participanții au descoperit cine sunt oamenii din spatele evenimentelor culturale, care au fost modurile prin care și-au creat conceptele evenimentelor, cum au reușit organizatorii să se apropie de public și să creeze comunități în jurul acestora, care sunt metodele și procedurile specifice accesării de fonduri și care sunt strategiile cele mai optime și metodele de implementare ale acestora.

A doua zi a conferinței a început tot cu Danone și a fost dedicată workshop-urilor specializate: Artistul a murit! Trăiască Artistul – Manager! susținut de Anca Lupeș și Fundraising pentru evenimente culturale, susținut de Oltea Zambori, unde participanții au avut ocazia de a testa în mod practic cunoștințele acumulate în ziua precedentă.

Puteți urmări momente din eveniment aici

 

ADAUGĂ COMENTARIUL TĂU

  • (will not be published)

XHTML: Poţi folosi următoarele tag-uri: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>