Cum pătrundem în mintea consumatorilor: neuromarketing-ul

0

Indiferent de ceea ce facem noi în viața de zi cu zi, pentru marile companii avem un nume simplu: consumatori. Iar dacă pentru noi faptul că bem Coca-Cola în loc de Pepsi e doar o preferință pentru ei e mult mai mult decât atât. Dacă credeați că alegerea produselor pe care le consumăm e doar o problemă de preferințe sau gusturi, ați fi surprinși ce descoperă cercetătorii din neuroștiință în creierul nostru în timp ce noi facem aceste simple decizii.

Conceptul de neuromarketing

Deși este o disciplină aflată la început de drum, termenul de ”neuromarketing” apărând pentru prima dată în 2002 când a fost folosit de prof. Ale Smidts, conceptul de funcționare a fost adoptat imediat de multe dintre marile companii.

Neuromarketing-ul analizează piața și comportamentul consumatorului folosind imagistica și tehnologi de măsurare cerebrală. Astfel se creează o conexiune între stimulii legați de anumite mesaje, produse sau imagini și reacțiile cognitive, afective și senzoriale.  Acestă practică nu este în totalitate nouă, deoarece încă din anii ’80 se efectuau diferite experimente pentru a demonstra activarea anumitor zone din creier în mementul în care consumatorul reacționează la anumite produse.

Aplicabilitatea neuromarketing-ului

Dincolo de partea inovatoare a acestui concept, el are, după cum spun neurologii, și o aplicabilitate foarte mare. Scopul cel dintâi fiind elucidarea misterului în ceea ce privesc deciziile de cumpărare ale consumatorilor.  Astfel se preconizează scăderea riscului în lasarea unor reclame noi, în demararea campaniilor de promovare și chiar în plasarea produselor, deoarece el oferă dovezi clare asupra preferințelor consumatorilor, chiar se așteaptă și o nouă segmentare a cumpărătorilor. (CLICK pentru detalii)

Mai mult, acesta ar permite identificarea unor noi tehnici de influențare a deciziilor de cumpărarea și de loializare a consumatorilor. Beneficiile enumerate de către neurologi merg până la reducerea costurilor de marketing, prin eliminarea posibilității de a irosi bani pe anumite produse sau tehnici care nu ar avea rezultate. Însă, având în vedere noutatea acestui domeniu, e evident că ar crește costul cercetării datorită echipamentelor folosite. Totuși dacă vorbim de branduri consacrate sau despre concurența acerbă din topul brandurilor beneficiile ar trece peste acest obstacol.

Cine folosește neuromarketing-ul?

După cum spuneam, primele companii care au folosit neuromarketing-ul au fost cele de top, aici intră producători de autumobile de lux precum Mercedes sau BMW, companii cu volum mare de vânzări precum Nokia sau Procter & Gamble și multe companii producătoare de parfumuri.

Dincolo de aceste brand-uri, neuromarketing-ul este folosit pentru cercetare și studii. Unul dintre cele mai recente astfel de studii, realizate în România a fost legat de impactul mesajelor cu sau fără imagini de pe pachetele de țigări. Concluzia studiului a fost că impactul mesajelor fără imagini este minim și mult mai ineficient față de mesajele însoțite de imagini înfricoșătoare, deoarece acestea din urmă sunt procesate emoțional. (CLICK pentru detalii)

Sursa

Sursa foto: photo1, photo2

ADAUGĂ COMENTARIUL TĂU

  • (will not be published)

XHTML: Poţi folosi următoarele tag-uri: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>