PR dincolo de clișee

1

Faptul că trăim într-o lume a comunicării nu ne-a înlesnit  cu nimic raporturile inter-personale, dintre parteneri şi colaboratori şi nici pe cele dintre companii şi publicurile ţintă. Ba dimpotrivă, cu cât am dobândit mai mult acces la  informaţii, la dreptul la opinie şi mijloacele evoluate de comunicare, cu atât mai mult ne-am înconjurat de zgomot şi bruiaj, ne-am încâlcit în surse tot mai incredibile de informaţii. Prin faptul ca avem acces la comunicarea instant, că informaţiile ne parvin live, că asistăm în direct la schimbările lumii, nu ne-am făcut nici mai buni în meseria noastră şi nici mai umani în relaţiile cu ceilalţi. Poate chiar ne-am pierdut reperele, modelele, normele după care funcţionam.

Lumea e încâlcită de atâtea mijloace de comunicare, de informaţii care curg gârlă şi mai ales, de „puncte de vedere” din care ai putea privi o situaţie, o reacţie, un eveniment. Tocmai de aceea, din prea mult exces de comunicare asurzim în faţa mesajelor  ce ni se transmit zilnic pe diferite căi. Nu e uşor să ne selectăm sursele, să considerăm o informaţie credibilă şi nici o acţiune ca fiind valoroasă. Sceptici, speriaţi şi cu prea multe variante din care să alegem. Iar lucrul acesta e dăunător în primul rând celor care vor să se facă auziţi, care poate au un mesaj relevand de transmis, dar nu pot şi nu ştiu cum să se facă auziţi într-atâta zgomot şi balast. Aici intervine PR-ul şi rolul lui de a comunica o identitate.

PR-ul este o relaţie

N-am să vă iau cu definiţii ale PR-ului pentru că pe acelea le puteţi găsi în orice carte cu literele astea imprimate pe copertă şi nume sonore imprimate pe cotor. În plus, dacă ştii să spui o definiţie nu înseamnă că ai avea cea mai mică idee ce să faci cu ea sau în ce context să o foloseşti. De aceea e atat de mult bruiaj, pentru că sunt prea mulţi care ştiu să zică, fără să ştie CUM SĂ FACĂ. De definiţii e plină lumea, la fel şi de teoreticieni… Practicienii buni de Relaţii Publice sunt puţini şi adesea munca lor, campaniile lor, comunitatea lor vorbesc pentru ei, nu numele. Pentru că în PR, acolo unde se comunică o identitate unei lumi întregi, au loc modificările percepţiilor individuale şi schimbările de comportament.

Imaginaţi-vă Relaţiile Publice, atunci când se fac ele cum trebuie, ca pe un filtru de apa care purifică un conţinut informaţional încercând să-l prezinte cât mai clar şi mai concis publicurilor sale. Apa curată trece, impurităţile rămân, iar setea de informaţie ţi-e astâmpărată sănătos. Parcă îţi  şi vine să afli mai multe despre un proiect atunci cand e comunicat cum trebuie, nu?

Marile campanii de PR sunt întotdeauna cele care înregistrează rata cea mai mare de răspuns din partea publicului lor. Nu cele mai creative, nu cele mai neconvenţionale, ci cele care aduc REZULTATE sub formă de acţiune. PR înseamnă să atragi bunăvoinţa publicului; pentru că dacă oamenii ţi-au răspuns, înseamnă că ei te-au auzit cu tot cu „Zgomotul şi furia” de afară. Iar dacă te-ai făcut auzit, iar oamenii au răspuns chemării tale, înseamnă că TU şi imaginea ta contaţi pentru ei. De aici, până la a face lucruri extraordinare împreună mai e un pas: consecvenţa în mesajul comunicat.

Suntem cu toţii norocoşi în această meserie, deoarece lucrurile pot fi întotdeauna accelerate prin adăugarea a mai multor tactici de comunicare, şi prin creşterea frecvenţelor lor. Dar asta nu înseamnă ca vom face PR bun, ci doar că vom avea mai multe unelte.  De aceea, oricare ar fi contextul în care vă hotărâţi să faceţi PR, fie în online, fie în offline, mergeţi întotdeauna pe încredere: cea pe care o oferiţi  prin comunicarea de informaţii relevante, credibile, valoroase publicurilor voastre, şi cea pe care o aşteptaţi sub formă de feed-back din partea publicului selectat. PR-ul e în primul rând o relaţie,  şi încă una de durată.

Acest articol este scris de Oana Barbu

 

Tags: ,

ADAUGĂ COMENTARIUL TĂU

  • (will not be published)

XHTML: Poţi folosi următoarele tag-uri: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>