Evaluarea activităților de relații publice

0

Activitatea de relații publice implică foarte multe elemente, are trăsături specifice și etape bine definite. Indiferent în ce formă se regăsește, trăsăturile și etapele vor fi constante. Adică fie că se implementează o campanie de imagine, o campanie de promovare sau se gestionează o criză, vom avea aceleași etape de desfășurare a activității. Sunt 4 la număr și urmează o ordine logică:  cercetare, planificare, implementare și evaluare.

Am vorbit despre prima etapă, am expicat necesitatea planificării, exemplificând prin planul de proiect, am prezentat exemple de implementare prin campanii, deci, ne rămâne o ultimă etapă de analizat – evaluarea.

Evaluarea corectă în cadrul unor astfel de activități se va face sub două forme: intermediară și finală. Aceste evaluări vor demonstra dacă strategiile abordate sunt eficiente, dacă publicul este receptiv, vor sublinia eficacitatea și  pertinența metodelor alese. Trebuie să conștientizăm că această ultimă etapă nu doar va indica succesul sau eșecul  campaniei ci va fi folosită și cu rol de cercetare pentru activitățile viitoare. Va crea astfel un precedent, un exemplu concret al lucrurilor care se pliază pe anumite nevoi ale publicului.

Ce evaluăm?

Totul se evaluează. Dar, mai concret, cele mai importante aspecte care vor fi incluse într-o evaluare sunt:

  • Realizarea obiectivelor
  • Încadrarea în buget
  • Reacția publicului țintă
  • Impactul în mass-media
  • Monitorizarea online
  • Efectul asupra imaginii
  • Fluxul vânzărilor (acolo unde este cazul)

Nu tratați această etapă cu superificialitate, ea necesită rigurozitate și cunoștințe de tehnici de cercetare. Poate la o primă vedere faptul că vânzările au crescut va indica succesul campaniei demarcate. Dar, dacă vom efectua o evaluare a campaniei vom observa că în anumite aspecte nu a fost deloc eficientă și, chiar dacă vânzurile au crescut, imaginea companiei a avut de suferit. Acesta este doar un exemplu pentru a va ilustra complexitatea evaluării și necesitatea acesteia în demararea activităților de relații publice.

Cum evaluăm?

Deși cea mai simplă metodă de evaluare este un raport de monitorizare, acesta nu este suficient. Într-adevăr, monitorizarea este importantă și recomandată, dar ea trebuie să fie însoțită și de alte tehnici specifice evaluării. Pentru a vă ușura acestă etapă, trebuie să formulați obiectivele SMART, să vă setați niște limite în timp și buget, să vă folosiți de indici de performanță și eventual să aplicați chestionare și sondaje de opinie.

Demararea unei evaluari este una dintre exigențele profesionale ale acestui domeniu. De aceea ea va intra în atribuțiile specialistului în relații publice. În compania voastră cine face evaluarea?

Sursă foto: photo1

ADAUGĂ COMENTARIUL TĂU

  • (will not be published)

XHTML: Poţi folosi următoarele tag-uri: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>