Cum construim un discurs

0

Am spus eu în articolul anterior că e foarte important să ştii să redactezi un discurs. Alina a scris ulterior un text foarte util despre cum să susţii un discurs. Cred că e momentul să aflăm şi cum se construieşte unul.

Cel mai util, atunci când avem de-a face cu redactarea unui discurs, indiferent de natura acestuia, este să ne întoarcem la clasici. Anticii greci au identificat cinci etape extrem de importante în elaborarea unui discurs: invenţia, dispoziţia, elocuţia, acţiunea şi memoria.

Invenţia este prima etapă a elaborării unui discurs şi se referă la stabilirea ideilor şi argumentelor care urmează a fi folosite.

Dispoziţia urmează invenţiei şi constă în asamblarea acestor idei şi argumente în conformitate cu un anumit plan, despre care o să vorbim puţin mai târziu.

Elocuţia priveşte stilul, ornamentele de limbaj şi orice artificiu care ţine de estetica şi corectitudinea exprimării. Epitetetele, metaforele, comparaţiile, analogiile, toate aceste figuri retorice fac discursul nu numai plăcut auzului, ci de multe ori îi cresc şi forţa persuasivă.

Acţiunea se referă la totalitatea tehnicilor specifice unui discurs rostit, la oralitatea exprimării şi a limbajului folosit, la activitatea vocii (ritm, intonaţie, accent) dar şi la cea a corpului.

Şi în final, memoria, se referă, aşa cum putem deduce, la metodele de memorare a ideilor, de regizare a improvizaţiilor şi aşa mai departe.

Planul de înlănţuire a ideilor şi argumentelor, care stă la baza dispoziţiei, poate fi divizat, în cele mai multe cazuri, în următoarele părţi:

    • Exordiul – partea introductivă, în care oratorul încearcă să capteze bunăvoinţa auditoriului şi să anunţe subiectele care vor fi atinse în cadrul discursului;
    • Naraţiunea – partea cea mai amplă a discursului, cuprinde expunerea faptelor, a ideilor principale.
    • Probarea – constă în enunţarea argumentelor, a probelor care susţin ideile înaintate în cadrul discursului. Se începe cu argumente puternice, se continuă cu unele mai slabe şi se sfârşeşte tot cu unele puternice.
    • Digresiunea – este un fel de paranteză înclusă în firul povestirii, o abatere voită de la subiect, cu scopul de a stârni râsul, mila, compasiunea ori frica, în funcţie de scopurile discursului.
    • Peroraţia – este finalul uneori patetic al discursului, în care sunt reluate ideile principale, amplificându-le.

Spor la treabă! :)

 

Acest articol a fost scris de: Corina Saftescu

http://corinasaftescu.com/

ADAUGĂ COMENTARIUL TĂU

  • (will not be published)

XHTML: Poţi folosi următoarele tag-uri: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>