Brainstorming – tehnică de gândire creativă

3

Într-o lume în care ți se oferă atât de multe alternative suntem mereu în căutare de ceva nou.  Acel ”ceva” este un concept creativ care primește probabil o formă nouă, iar în contexte diferite poate să fie o idee, un produs, un scenariu, un amblaj sau orice altceva.

Într-o astfel de goană după nou, lumea are nevoie de foarte multă creativitate. Iar advertising-ul este unul dintre multele domenii care se confruntă cu o astfel de problemă și se pare că tot de acolo au venit și soluțiile.

În 1942, Alex Osborn, directorul de advertising al Madison Avenue a revoluționat conceptul de creativitate prin dezvoltarea metodei numită brainstorming, în cartea sa numită ”How To Think It Up”.

Ce înseamnă brainstorming?

Foarte pe scurt, brainstorming este o tehnică de generare de idei.

În practică acestă tehnică este conturată sub forma unei  sesiuni la care moderatorul sau liderul prezintă o problemă după care participanții contribuie cu idei de soluționare a problemei respective.  Scopul acestei tehnici este, în primul rând, de a ne scoate din stereotipurile de gândire pe care le avem, de a depăși granițele familiarității și , în al doilea rând, de a creea un set de idei dintre care mai târziu vom putea alege.

În general această tehnică are succes atunci când ea este asociată mai degrabă cu o problemă specifică decât cu un concept general. Brainstorming-ul poate fi utilizat individual sau în grup, deși în elaborarea acestei teorii Osborn considera grupurile de 12 persoane ca fiind ideale.

Regulile brainstorming-ului

Ca orice altă tehnică, în implementare și brainstorming-ul are un set de regului. Chiar dacă de-alungul timpului ele au mai fost modificate, cele de bază sunt:

  • Numărului de idei generate trebuie să fie mare deoarece oferă pobililiatea de a combina idei și oportunitatea de a alege dintr-o gamă largă. În plus de cele mai multe ori primele idei formulate nu sunt foarte noi, ele tind sa imite ceva deja cunoscut.
  • Nu trebuie judecate ideile, comentariile referitoare la acestea se vor face după ce toate au fost notate. Aducerea de argumente pro sau contra pentru o anumită idee ar putea bloca generarea de idei noi.
  • Trebuie să gândești liber, să ai curaj să rostești idei care par imposibile, nepotrivite sau chiar haioase. De cele mai multe ori din aceste idei îndrăznețe se conturează cele mai bune decizii.
  • Construiește pe ideile formulate anterior. Dacă ai auzit o idee care parea interesantă dar poate nu erai mulțumit de ea în totalitate modific-o, folosește-o în dezvoltarea uneia mai bune.

În linii mari aceste reguli ar asigura buna desfășurare a unei sesiuni de brainstorming.  Dincolo de aceste reguli există câțiva pași pe care specialiștii recomandă să fie respectați în desfășurarea acestor sesiuni. Aceștia includ: stabilirea unei persoane responsabilă de notarea tuturor ideiilor( ideiile notate să fie vizibile de către toți participanții), numirea unui moderator, limitarea în timp a sesiunii(maxim 30 de minute), creearea unei atmosfere degajate și  în cele din urmă evaluarea ideilor.

Dincolo de toate aceste regului, brainstorming-ul este una dintre cele mai productive tehnici de generare de idei și de stimulare a gândirii creative.

Tags: , , , , ,

  1. Gicu

    Informatie foarte utila pentru mine, am aflat ce inseamna si eu acum brainstorming si ma simt mult mai bine) acum pot sa pun in aplicare o strategie pentru telefoane mobile si sa ajung in top cu cele mai bune idei!

    Reply

ADAUGĂ COMENTARIUL TĂU

  • (will not be published)

XHTML: Poţi folosi următoarele tag-uri: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>