Facebook, reach-ul organic și importanța conținutului de calitate

1

Reach-ul organic nu se află în cel mai stabil moment al său. Unii văd scăderea acestuia în postările de pe Facebook ca pe o apocalipsă, alții o văd ca pe o modalitate de curățare a rețelei de paginile fără conținut interesant, dar toți o consideră o nouă provocare. Cert e că și în acest caz utilizatorii de social media se împart în două tabere: pe de o parte se află cei care sunt indignați de idee și pe de altă parte sunt cei care spun că acesta e un pas natural, de înțeles și cu avantaje. Cert e că soluția pentru pagini de succes rămâne la fel ca până acum: crearea unui conținut atractiv. Nimic altceva nu poate determina reach-ul organic să crească mai mult.

shutterstock_173460470

Care este diferența dintre reach-ul organic și cel plătit?

Reach-ul unei postări depinde întotdeauna de felul în care fanii interacționează cu ea. Astfel se distinge reach-ul plătit și reach-ul organic. Reach-ul plătit înseamnă că utilizatorii văd postarea unei pagini prin intermediul unei reclame, a unui promoted post sau ad. Reach-ul organic are loc atunci când postarea este vizualizată natural, fără a se plăti pentru ea. Acesta reprezintă, mai exact, numărul vizitatorilor unici care au văzut postarea fie în Newsfeed, fie pe pagina companiei și îi include și pe cei care au văzut-o prin intermediul unui prieten care i-a dat share, like sau a lăsat un comentariu. Prin urmare, cu cât este un mesaj mai atractiv, mai discutat și mai plăcut, cu atât mai mulți oameni îl vor vedea. Iată de unde importanța unui content relevant. În prezent, un mesaj al unei pagini de brand apare pe newsfeed-ul a 6% dintre fanii acesteia, procent aflat în scădere din octombrie.

Ce spun bloggeri din România  despre scăderea reach-ului organic?

Cristian Manafu spune că a sosit momentul în care se poate spune cu certitudine că social media nu sunt în totalitate gratuite și consideră acest nou statut al reach-ului organic o provocare ce va duce la apariția unor noi specialiști în rețeaua de socializare fondată de Mark Zuckerberg. (sursă)

Pe de altă parte, Alexandru Negrea prezintă latura firească a situației, și anume aceea că Facebook nu a promis niciodată că toate mesajele postate vor fi văzute de toată lumea. În plus, acesta spune că este imposibil ca o rețea în care numărul utilizatorilor crește zilnic să poată arăta toate mesajele publicate pentru că spațiul de pe newsfeed nu crește. Adică este imposibil ca o persoană care a dat mii de like-uri să vadă mii de mesaje pe zi. De aceea el consideră un ajutor faptul că rețeaua filtrează mesajele pentru utilizatori, pentru că le arată strict ce îi interesează, adică lucrurile cu care interacționează cel mai des. (sursă)

Alexandru Ciucă anunță și el dispariția noțiunii de reach organic fiind de părere că sutele de mii de like-uri ale unei pagini pot exista în zadar, dacă mesajele create de branduri nu sunt cu adevărat utile fanilor. Investiția în crearea lor e de asemenea inutilă dacă utilizatorii nu o consideră suficient de atractivă încât să o împartă cu prietenii lor. Tot el aduce în discuție și faptul că Facebook se va „curăța” de brandurile care au strâmbat din nas când a venit vorba de investiții în social media. (sursă)

Conținutul de calitate, colacul de salvare al reach-ului organic

Astfel, ideea este că reach-ul organic nu dispare de tot, ci va fi doar mai greu de atins de cei care se bazau pe faptul că simpla existență a unei pagini de Facebook cu orice timp de conținut este suficientă. Companiile care au investit timp și eforturi pentru a susține o pagină de Facebook se pot bucura de acesta în continuare și pot privi schimbările ca pe o oportunitate. Totul constă în abilitatea de a face fanii la care nu poți să ajungi organic, să vină ei la tine. În plus, folosindu-se de unelte precum targetarea, mesajele bine construite, strategie de conținut și chiar cu mici investiții în ad-uri puteți ajunge la rezultatele propuse.

Voi ați fi dispuși să investiți în postările de pe pagina bradului vostru pentru a ajunge la un reach organic?

Fotografii 1 şi 2 cu licenţă specială, obţinute în urma unui parteneriat cu Shutterstock.

Tags: , , ,

ADAUGĂ COMENTARIUL TĂU

  • (will not be published)

XHTML: Poţi folosi următoarele tag-uri: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>