Articole scrise de: Oltea

Blogger din 2008, om de vânzări de când se ştie. Pasionată de film, teatru, dans şi ţara în care trăieşte, Oltea vrea o Românie mai bună, în care oamenii să se simtă în siguranţă şi să-şi dorească să-şi crească aici copiii. Face PR din 2010 şi crede că nicio meserie nu e prea greu de învăţat dacă vrei cu adevărat.

Cu emoții – ediția a șaptea a PRbeta Conference

Ediția a șaptea a conferinței PRbeta este una cu multe emoții pentru noi. În primul rând, pentru că nu ne gândeam că vom ajunge atât de departe, iar apoi pentru că am ales o temă foarte delicată pentru vremurile în care trăim: „Etică și bun simț în comunicare”. Am...

We’re open!

Unii spun că ăsta era pasul firesc. Alții spun că ne-am legat la cap fără să ne doară. Cert e că am trecut într-o nouă etapă a dezvoltării noastre și ne-am transformat. PRbeta a devenit PRbeta, The Agency. Am început cu un eveniment în care noi credeam foarte tare, însă nu...