De ce să citim un eBook

1
shutterstock_106997285

Trăim în era tehnologiei care se dezvoltă tot mai mult pe zi ce trece. Această evoluție este foarte vizibilă și în ceea ce privește cărțile, în ultimii ani tot mai multă lume îndreptându-se spre achiziționarea acestora în format electronic.

Motivele pentru care facem asta sunt ușor de înțeles, chiar și pentru cei mai sceptici dintre noi. Cu toate că întreaga experiență de a citi o carte în format fizic are câteva avantaje de neînlocuit, pe care orice cititor le va recunoaște, cum ar fi mirosul specific al cărților, felul în care se simte o pagină de hârtie în mână și multe altele, eBook-urile au și ele o mulțime de avantaje, mai ales pentru cei din comunicare.

  • Acces facil

O conexiune la internet este tot ce ai nevoie. Chiar dacă ești într-un oraș foarte dezvoltat, într-un sat de munte sau în concediu la mare îți ia aceeași cantitate de timp pentru a achiziționa și descărca o carte electronică. Și acesta e un avantaj foarte mare, ținând cont de timpul destul de limitat pe care îl avem la dispoziție într-o zi obișnuită.

  • Acces rapid

Atunci când ai nevoie de o anumită informație, o poți avea imediat, fără să fie nevoie să aștepți cel puțin o zi să ți se livreze cartea, de exemplu. Ești, oricând, doar la un click distanță de orice eBook, un atu extrem de valoros. Un exemplu este eBook-ul „Making It in Public Relations”, de Leonard Mogel. Dacă ești în căutarea cărții, trebuie să știi că la un click distanță ai eBook-ul gata să fie citit.

  • Interactivitate

Da, eBook-urile pot conține animații sau clipuri video și acesta e un lucru minunat, mai ales pentru cei care citesc cărți de specialitate. Spre exemplu, dacă ai achiziționat un eBook despre cum să-ți promovezi eficient afacerea, pe lângă instrucțiuni și informații, un infografic animat cu bune practici sau un scurt video de tipul „how to” pot veni în ajutorul tău.

Tot aici putem încadra și link-urile care, la rândul lor, se regăsesc într-un eBook. Acestea nu doar că te trimit către diverse site-uri utile, dar poți afla și alte lucruri despre subiectul în cauză. Deci, dacă citești un eBook despre relații publice, nu doar că vei găsi infografice și informații despre acest domeniu, ci poți găsi link-uri care te trimit spre „cum trebuie să faci un comunicat de presă” sau „cum trebuie scris un plan de comunicare”. 

  • Costuri reduse

Pentru că nu mai implică costuri de tipărire, majoritatea eBook-urilor sunt mai ieftine decât o carte tipărită. Unele se găsesc și gratuit. În română, puteți descărca „Public Relations în România în 2014” și multe altele direct de pe site-ul Marketing20. Dacă sunteți mai mult decât curioși și vreți să citiți cărți în engleză, pe Bookboon de pildă, dacă completezi adresa de e-mail, ce studiezi și în ce domeniu poți descărca imediat eBook-uri din domeniul relațiilor publice cum ar fi „Practical PR” sau „Fundamentals of communication, P.R. and leadership”.

  • Mai mult spațiu

Cei care își cumpără cărți știu că au nevoie de spațiu pentru a le depozita. Iar un alt exemplu sunt librăriile din oraș unde vedem câte rafturi ocupă sutele de cărți. În privința spațiului, eBook-ul nu are probleme. Nici măcar pentru spațiul de stocare, pentru că memoria mare îi permite să stocheze sute de cărți pe care le ai într-un singur loc, mai mic și decât o carte. Și la un simplu calcul, dacă un e-reader are 4 GB memoria internă, în vreme ce o carte în format electronic ocupă în medie aproximativ 2 MB, atunci pot fi stocate în jur de 2.000 de cărți în format digital.

Acestea sunt doar câteva dintre avantaje, dar lista poate continua.

Sursă 1

Fotografia 1 și 2 cu licenţă specială, obţinută în urma unui parteneriat cu Shutterstock.

 

Tags: , , , , ,

ADAUGĂ COMENTARIUL TĂU

  • (will not be published)

XHTML: Poţi folosi următoarele tag-uri: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>