Omul din spatele unui eveniment

0

Când ne gândim la cuvântul “eveniment”, ne amintim atât de concertele, târgurile, spectacolele, conferințele sau workshop-urile la care am participat, cât și de atmosfera creată, oamenii prezenți și aspectele care le-au făcut memorabile. Totuși, nu toată lumea realizează că magia care durează câteva ore are în spate zeci sau sute de ore de muncă ale unei persoane, care de obicei nu e cea vizibilă, ci cea care are grijă ca toate detaliile să fie luate în calcul pentru ca proiectul său să se ridice la nivelul așteptărilor tuturor participanților.

Omul din spatele unui eveniment este cel care se ocupă de coordonarea tuturor aspectelor ce țin de acesta. Pornind de la planificarea exactă a temei, până la locație, transport, catering, listă de invitați, speakeri, mass-media etc, organizatorul gândește toate detaliile acestui plan, le execută și ulterior, când toată lumea se bucură de succesul său, evaluează instrumentele folosite și eficiența lor.

shutterstock_149992595 (1)

Mulți dintre cei care aspiră să practice această activitate sunt atrași de partea frumoasă, prin intermediul căreia cunoști oameni noi, ai ocazia să călătorești, să colaborezi cu profesioniști din toate domeniile și să coordonezi mereu un proiect diferit care să te provoace și să te motiveze. Pe de altă parte, de puține ori vedem partea dificilă, obositoare și rutinieră, care face acestă meserie să fie considerată a cincea cea mai stresantă din lume, conform unui studiu realizat de CareerCast, referitor la joburile cele mai solicitante din anul 2014.

Stresul acestei meserii provine în primul rând din existența unor deadline-uri, care presupun în majoritatea situațiilor lucrul în weekend și managementul mai multor proiecte în același timp. De asemenea, organizatorul trebuie să interacționeze cu diferite persoane, de la furnizori, colaboratori, reprezentanți de instituții la presă, fiecare cu solicitări care trebuie rezolvate într-o perioadă cât mai scurtă de timp. O altă perspectivă este legată de planificarea amănunțită care trebuie mereu încadrată într-un buget care să reprezinte balanța perfectă între viziunea clientului asupra evenimentului și posibilitățile financiare de a o susține.

Pe de altă parte, chiar dacă experiența de lucru și studiile îți pot crea premisele pentru a fi bun în această meserie, e nevoie de anumite trăsături de personalitate și abilități pentru a excela. În primul rând, trebuie să fii constant preocupat de detalii, să planifici evenimentul ținând cont de toate lucrurile care ar putea merge prost, descoperind de asemenea și soluții la aceste probleme.

Mai mult decât atât, un profesionist în acest domeniu trebuie să aibă abilitatea de a-și asculta clienții și colaboratorii, deoarece doar menținând o relație bună cu aceștia poate asigura ulterior îndeplinirea standardelor impuse și implicit succesul proiectului său. Nu în ultimul rând, adaptabilitatea este o trăsătură extrem de importantă deoarece oricât ai planui, trebuie să poți să faci față schimbărilor care apar mereu în ultimul moment și care necesită o reacție rapidă și eficientă pentru a menține nivelul de performanță așteptat de clienți și de participanți.

Dincolo de toate acestea, un coordonator de evenimente trebuie să fie mânat de pasiunea pentru acest domeniu. După cum spunea Jerry Kramer, fondator al agenției de publicitate SK+G, nu poți să înveți pe cineva să fie pasionat de o meserie, trebuie să angajezi pe cineva care e pasionat deja. Astfel, după toate detaliile, eforturile și planificările specifice, diferența este dată într-un final de pasiunea organizatorului și de credința acestuia în potențialul proiectului său.

Prin urmare, într-un context în care această meserie este una stresantă, presupune abilități cultivate în timp, responsabilitate, pasiune și interacțiune cu diverse tipuri de caractere, de ce se păstrează în continuare mirajul că oricine poate fi omul din spatele unui eveniment?

sursă 1| sursă 2| sursă 3

Fotografii 1 şi 2 cu licenţă specială, obţinută în urma unui parteneriat cu Shutterstock.

Tags: , ,

ADAUGĂ COMENTARIUL TĂU

  • (will not be published)

XHTML: Poţi folosi următoarele tag-uri: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>