Noaptea albă a galeriilor

0

Ne plac evenimentele culturale și participăm sau ne implicăm activ în cele care ne sunt aproape de suflet, mai ales când ele se desfășoară în Timișoara. Vă povestim azi despre Noaptea albă a galeriilor, manifestare aflată la a 10-a ediție care, începând cu acest an, are loc și în orașul nostru.

Noaptea albă a galeriilor (NAG) începe, la Timișoara, vineri, 30 septembrie, la ora 19:00 și include peste 15 galerii și spații alternative. La o primă vedere, programul este extrem de plin și am avut tendința de a planifica fiecare minut și de a optimiza rutele, în așa fel încât să ajungem în cât mai multe locuri. Apoi am descoperit că organizatorii s-au gândit la toate și au pregătit un fel de program/ghid ajutător, pe care vi-l arătăm și vouă. Evenimentele notate cu albastru se întâmplă exclusiv în 30 septembrie. Cele cu portocaliu au loc în spații alternative, iar cele cu roșu, în galerii.

14424947_1322739167737582_7653085484787485273_o

 

Tururi organizate

Pentru a ajunge la cât mai multe dintre manifestările culturale din program, vă recomandăm să vă înscrieți (repede, că locuri sunt puține) la Cetatea nocturnă, un tur ghidat, organizat de Timișoara Tour Guide special pentru NAG. Veți avea ocazia să ajungeți la toate galeriile și spațiile alternative din centrul orașului, în care se desfășoară evenimente în seara de vineri. Durează două ore și jumătate, iar participarea se face pe bază de înscriere.

Dacă preferați varianta mai dinamică, Verde pentru Biciclete propune un tur, cu începere la ora 19:00, din fața galeriei Calina. Aveți nevoie de lumini și elemente reflectorizante și nu trebuie să vă înscrieți în prealabil. Detalii aici. 

De neratat la Noaptea Albă a Galeriilor (Timișoara)

Imagini subterane (ora 19:00)

Încă de la ora 19:00, Noaptea albă a galeriilor începe în forță, cu o expoziție al celui mai longeviv proiect de artă publică din New York. Derulându-se pe parcursul a șase decenii, începând din 1947 până în prezent, această colecție a adus un flux constant de artă pe platformele metroului de pe tot cuprinsul orașului.

Expoziția este prezentată de TypopassageTM și School of Visual Arts New York și prezintă o selecție de 40 de afișe semnate de nume legendare ale designului grafic, printre care se numără Louise Fili, Milton Glaser, Mirko Ilić, Stefan Sagmeister, Paula Scher, James Victore și mulți alții.

La ora 19:30, în cadrul conferinței, va vorbi despre colecția și campania Undergound Images din SUA, Beth Kleber – arhivist fondator al Arhivelor Școlii de Arte Vizuale din New York și al Arhivelor Centrului de Studii în Design „Milton Glaser”.  De la ora 20:30 vă puteți bucura de un concert cu Jazzy3IT și un DJ Set cu Mr.H.


Nici mai mult, nici mai puțin (ora 19:00)

Cum Imaginile subterane pot fi admirate până mai târziu în noapte, o altă metodă de a începe seara de vineri este prin participarea la o manifertare mai specială, care implică atât instalații, cât și text. Începând cu ora 19:00, la AMBASADA, va avea loc dialogul KUN+KOZMA, prin intervenția cu foarte mult text, Nici mai mult, nici mai puțin.

Aliyah Dada la Startup HUB (ora 20:00)

Câştigător al premiului Gopo pentru cel mai bun film documentar, Aliyah Dada, în regia Oanei Giurgiu, va fi proiectat vineri, 30 septembrie, de la ora 20:00, la Startup Hub, prin amabilitatea regizoarei şi a Asociaţiei Marele Ecran. Aliyah Dada prezintă o istorie bine documentată a evreilor din România, iar o parte din colajele care apar în film vor fi expuse la locul proiectiei. Mai multe detalii găsiți aici.

Aftertaste (ora 20:00)

Dacă preferați un spectacol de dans, tot de la ora 20:00, la AMBASADA, are loc Aftertaste, un spectacol de dans dintr-un univers al senzațiilor duse la extrem și al întrebărilor simple care nu-și găsesc răspuns. Poate fi harta unui delir, un spectacol fără început și fără sfârșit, construindu-se și deconstruindu-se neîncetat.

Aftertaste a avut premiera în eXplore festival în 2015 și are la bază colaborarea dintre coregraful Simona Deaconescu și dramaturgul vienez Krõõt Juurak.

derBEDEU (19:00 – noaptea târziu)

Tot cu ocazia Nopții albe a galeriilor, Asociația Foc și Pară dă start proiectului derBEDEU, printr-o primă expoziție de comic-uri şi desene de Matei Branea. Proiectul se desfășoară pe perioada unui an întreg și include o serie de evenimente cu şi despre banda desenată – supradimensionată, veche sau nouă, frumoasă sau urâtă, cu sau fără text, abstractă sau figurativă, după chipul şi asemănarea fiecărui artist invitat. Bedeurile expuse vor fi apoi tipărite toate laolaltă, într-o culegere de probleme de bandă desenată.

Jumătate din cafeneaua Aethernativ se transformă în spaţiu expoziţional alternativ, iar ca Noaptea Albă a Galeriilor să fie mai lungă, se va întâmpla o sesiune scurtă de pasteups a la SuperSmoothStudio şi muzică selectată de ARMIES – dj set.

Se mai întâmplă multe lucruri în cadrul Nopții albe a galeriilor, dar vă invităm să descoperiți și singuri o parte dintre ele, pentru a nu strica magia acestei seri speciale de 30 septembrie. În completare, vă spunem doar că merită să nu stați în casă și să vă bucurați de o noapte plină de evenimente.

Noaptea albă a galeriilor este un proiect inițiat și organizat de Asociaţia Ephemair în Bucureşti, care ș-a extins programul nocturn în galerii de artă, spaţii alternative, hub-uri creative şi institutii culturale din alte nouă oraşe: Arad, Baia Mare, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Craiova, Sibiu, Târgu Mureș şi Timişoara. Pe plan local, evenimentul este organizat de AMBASADA.

În programul de vineri puteți vizita:

Galeriile:  Calpe Gallery, Galeria Calina, Jecza Galeria de Arta, Muzeul Temporar de Arta Contemporana, Galeria Helios (UAP), Galeria Mansarda (FAD) si Casa Artelor – Directia Judeteana pentru Cultura Timis

Spațiile neconvenționale: D’arc Cafe, Muzeul Consumatorului Comunist, AMBASADA,Cărturești(Mercy), Timisoara Startup Hub, Aethernativ, MOI si Plan Zero

Pentru mai multe informații vizitați site-ul:

http://www.noapteagaleriilor.ro/ro/2016/timisoara

 

 

Tags: , ,

ADAUGĂ COMENTARIUL TĂU

  • (will not be published)

XHTML: Poţi folosi următoarele tag-uri: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>