Instagram Ads — Ce trebuie să știm

0

Cu peste 600 de milioane de utilizatori activi lunar, Instagram se clasează pe locul 4 în topul celor mai descărcate aplicații din Apple Store și pe locul 5 în Google Play. Achiziția platformei de către Facebook a avut un rol decisiv în creșterea exponențială a popularității aplicației.
Conform unui studiu demarat de Pew Reaserch Center, 55 la sută dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani folosesc aplicația Instagram. Cu alte cuvinte, o generație întreagă privește lumea prin ochelari cu lentile colorate în stil sepia!

Marile brand-uri, înțelegând acest lucru, au ales să valorifice funcțiile de photo și video sharing ale platformei, pentru a împărtăși lumii atuu-rile afacerilor lor. Cea mai bună alegere pentru atingerea acestor obiective este o investiție în serviciul comercial oferit de platformă, Instagram Ads. Atâta timp cât obiectivul pe care dorim să îl atingem este bine definit, posibilitățile de promovare devin nelimitate: de la îmbunătățirea vizibilității la nivel național sau, de ce nu, global, la creșterea vânzărilor produselor din magazinele online, creșterea traficului pe site sau a descărcărilor unei aplicații, toate abordările devin posibile.

De ce să folosim Instagram Ads?

Instagram Ads s-a dovedit a fi o bună soluție, în special în cazul companiilor noi de pe piață sau în cazul lansării unui nou produs sau serviciu. Compania eMarketer, specializată în studii de piață, estimează că 3 sferturi dintre companiile americane cu peste 100 de angajați vor folosi Instagram Ads în 2017 — o creștere de două ori mai mare decât în 2016, conform reportajului Mashable. Instagram pune la dispoziție mai multe studii de caz pentru a demonstra eficiența serviciilor de tip advertorial.

Tipuri de reclame pe Instagram

În prezent, Instagram pune la dispoziție 3 tipuri de posibile reclame. Fie că îți dorești să crești vizibiltatea brand-ului, să îmbunătățești traficul pe un website sau numărul descărării aplicației tale mobile, Instagram te poate ajuta să ajungi la foarte mulți posibili consumatori finali, într-un mod rapid și, mai ales, controlat. Opțiunile disponibile sunt ad-urile foto, video și cele de tip carusel.

Reclamele Foto

Reclama care include fotografii (photo ads) este cea mai utilizată metodă de promovare pe Instagram. Cu ajutorul photo ads, brand-urile își pot împărtăși povestea, produsele și valorile cu publicul lor, prin intermediul imaginii. Metoda de creare a unei astfel de reclame este întocmai ca cea de postare a unei fotografii pe Instagram. Fotografia poate avea un format pătrat sau panoramic, iar cel mai indicat este ca materialul vizual să fie simplu, curat și încărcat la rezoluția optimă.

12
Reclamele Video

Pe Instagram pot fi încărcate materiale video a căror lungime nu trebuie să depășească 60 de secunde, dar, conform datelor furnizate de Wista, primele câteva secunde ale unui material video încărcat pe orice rețea de socializare sunt cruciale. De aceea, este bine ca materialul video să fie gândit astfel încât să stârnească curiozitatea publicului încă de la început. În funcție de situație, putem folosi cuvinte puternice, o glumă scurtă, un joc de cuvinte, sunete deosebite, imagini speciale care transmit emoții puternice etc.

instagram-video-ad

Reclamele de tip carusel

Cel mai nou tip de reclamă pus la dispoziție de Instagram este reclama tip carusel. Această funcție oferă utilizatorilor posibilitatea de a încărca mai multe fotografii și de a accesa pagina web a unui brand. Este o opțiune mult mai avantajoasă decât clasica reclamă foto, pentru că ne oferă șansa de a încărca mai multe materiale vizuale, facilitează redirecționarea utilizatorului către site, în condițiile în care pe Instagram link-urile web nu funcționează în niciun alt contex.

instagram carusel

De ce trebuie să ținem cont?

Ca în cazul postărilor sponsorizate de pe Facebook, dacă nu vom elabora o strategie bine pusă la punct, optimizată conform nevoilor și identității brand-ului, plătirea reclamelor de pe Instagram va reprezenta o cheltuială în plus.

De aceea, înainte să apăsăm butonul de sponsorizare, trebuie, în primul rând, să ne cunoaștem publicul țintă. Instagram ne pune la dispoziție posibilitatea de a selecta și de a targeta utilizatorii care ar putea beneficia de produsele sau serviciile noastre. De ce să trimitem o fotografie care înglobează perfect conceptul brand-ului nostru în neant, când avem posibilitatea de a intra în legătură cu persoane care, cel mai probabil, sunt deja interesate de tipurile de servicii pe care le oferim?

Folosiți hashtag-uri! Postările de pe Instagram care conțin un hashtag vor avea cu 12.6% mai multă vizibilitate. Trebuie să ținem cont de faptul că excesul de hashtag-uri este de evitat, întrucât vor spori șansa ca utilizatorii să confunde reclama dumneavostră cu un spam sau să se îndoiască de calitatea produsului sau serviciului oferit.
Consecvența este foarte importantă când vine vorba și de frecvența postărilor, dar și atunci când gândim identitatea vizuală a postărilor. De exemplu, este indicat ca fiecare fotografie postată să aibă un elemen comun. Poate fi vorba de un fundal negru sau alb, de un concept minimalist sau chiar de alegerea aceluiași tip de filtru foto.

 

ADAUGĂ COMENTARIUL TĂU

  • (will not be published)

XHTML: Poţi folosi următoarele tag-uri: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>