Headvertising și Social Media School pentru succes Garantat 100%

0

A cincia ediție a conferinței PRBeta are loc anul acesta în 13 și 14 mai, la City Business Centre din Timișoara. Tema “Power of Resources” pune accent pe tipurile de resurse pe care le folosim în comunicare (în special comunicarea online) și continuă să fie un prilej de întâlnire a celor pasionați de domeniu. Printre invitații acestei ediții a Conferinței PRbeta se numără Cătălin Ștefănescu (Prezentator TV Garantat 100%), Alexandru Negrea (Cofondator Social Media School), Șerban Alexandrescu (Partener și Director de Creatie Headvertising) și mulți alții.

Păstrând formatul edițiilor trecute, Conferința PRbeta se desfășoară pe parcursul a două zile, prima dedicată Conferinței și cea de-a doua workshopurilor. Astfel, cei care vor să înveţe cum să-şi promoveze compania într-un mod eficient, profesioniștii sau viitorii profesioniști ai relațiilor publice, marketingului și publicității au ocazia să învețe de la speakeri și traineri naționali și internaționali cele mai noi tendințe în comunicare.

Conferinta PRbeta 2015

Cultură și raționament

Data de 13 mai aduce în prim plan prezentări și studii de caz ale specialiștilor în comunicare din țară și oferă momente dedicate networkingului.

Printre speakeri conferinței se numără și Cătălin Ștefănescu, prezentatorul emisiunii Garantat 100%, va vorbi despre evenimentele culturale din perspectiva jurnalistului care primește constant informații de la organizatorii de evenimente. Cu Șerban Alexandrescu vom discuta despre raționamentul comunicării din perspectiva specialiștilor din agențiilor de creație.

În plus, tot în prima zi își vor susține prezentările și Crenguța Roșu (Managing Partner DC Communication), Sorina Dăescu-Topceanu (Manager Comunicare la The Institute), Andi Vanca (PR Manager la Festivalul Electric Castle), Ana-Maria Onisei (OMA VISION Consultant comunicare la Festivalul Internaţional “George Enescu”), Oana Bulexa (Managing Director la MSLGROUP The Practice), Marta Ușurelu (Owner şi Redactor-Şef la Revista Biz), Péter Barta (CEO la Fundaţia Post-Privatizare), Cédric Voigt ​(Director Adjunct la Ballou PR : Paris – London – Berlin), Sagor Mešković (Manager PR la EXIT Festival), Radu Tănase (Fondator Calif), Alexandra Ștefan (PR Specialist SmartFit Studio), Cristina Popescu (Director comunicare corporativă Danone) și Sorin Bechira (Freelance multimedia designer).

Workshopuri pentru dezvoltarea profesională

A doua zi de conferință este dedicată workshop-urilor și are scopul de a prezenta cele mai bune metode de comunicare, pornind de la stabilirea strategiei de comunicare și a canalelor de diseminare a informației, continuând cu comunicarea internă pentru dezvoltarea unui brand și a relațiilor benefice acestuia. Cele șase workshop-uri care se vor desfășura în 14 mai sunt: Social Media, avându-l ca trainer pe Alexandru Ciucă (Managing Partner la Superior Media), Bazele Comunicării 2.0 cu Victor Kapra (Consultant Comunicare Online), Managementul Reputației Online susținut de Monica Jitariuc (Managing Director la MSLGROUP The Practice), Brieful în Publicitate susținut de Sorin Trâncă (Owner & Creative Partner la Friends Advertising), Leadership și Comunicare Internă cu Ştefan Szakal (Founder & CEO la X3) și Comunicare a Evenimentelor Culturale susținut de Oltea Zambori (Managing Partner la PRbeta Agency).

Înscrierile se pot face pe site-ul evenimentului www.prbeta.ro/conferences.

A cincea ediție a Conferinței PRbeta esteun eveniment realizat cu susținerea Danone, McDonald’s, Autonom-Rent-a-Car, PayU, F64, Aqua Carpatica, Sâmburești, Orange și Fornetti și comunicată cu ajutorul partenerilor media: Ctrl-DIQads, SMARK.ro, Romanian Copywriter, business news, agenda.ro, marketing20.rozelist.ro și TION.ro

ADAUGĂ COMENTARIUL TĂU

  • (will not be published)

XHTML: Poţi folosi următoarele tag-uri: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>