Exemple de Best Practice din Social Media

9

Ştim cu toţii cât de important este în publicitate şi PR să te foloseşti de orice oportunitate ivită. Dacă eşti spontan şi îndrăzneşti să priveşti dincolo de ochelarii de cal, s-ar putea să ai parte de nişte reacţii foarte pozitive şi de un succes nesperat.

Vorbim azi de 2 exemple de best practice ale unor companii care au ştiut să profite de ocazii ivite în social media: Samsung Romania şi KFC Romania.

Cazul 1: Samsung vs. Nebuloasa

Cum a dat Samsung dovadă de PR făcut ingenios? Foarte simplu: a văzut, pe profilul de Facebook al Oltei Zambori, bloggeriţă cunoscută ca Nebuloasa, că aceasta are probleme cu laptopul ei, numit Bozo. Samsung a sesizat oportunitatea şi i-a oferit Oltei un laptop “de împrumut”, pe care ea să îl folosească până avea să fie reparat Bozo. Iată ce a postat bloggeriţa pe profilul ei de Facebook:

Bai, incredibil: cei de la Samsung Romania mi-au vazut statusul si m-au sunat sa imi ofere un laptop in teste pana imi rezolv problema cu Bozo. Nici n-am stiut sa zic multumesc, direct mi-au dat lacrimile de usurare.

Laptop Samsung_Oltea Zambori

A sosit bijuteria. Acest laptop e superb, multumesc Samsung Romania. Ps: Bozo a plecat acum la doctor. Sa fie bine, zic :)

Vă daţi seama că reacţiile de tip “Bravo, Samsung!” nu au întârziat să apară.

Cazul 2: KFC vs. Sorin Psatta

Al doilea exemplu de best practice este oferit de KFC şi este legat tot de o personalitate din domeniul online-ului (dar şi offline-ului) românesc: Sorin Psatta, Integrated Communication Director la BBDO România. Sorin a povestit, tot pe Facebook-ul personal, despre cum s-a dus la KFC şi şi-a comandat un meniu de 5 crispy strips, în timp ce îşi folosea farmecul personal încercând să obţină 6 bucăţi de strips în loc de 5. Iată ce a scris el pe wall (în stilul lui caracteristic, plin de umor):

Io sunt cam fan KFC, cand am ocazia intru si comand mereu un meniu mare de 5 crispy, cu Fanta si sos de usturoi. Mica mea problema e insa legata de numarul bucatilor de pui, 5 e cam prea putin, 8 (urmatoarea varianta) e prea mult, 6 ar fi ideal, dar nu exista un asemenea meniu. Am mai remarcat ca, uneori, nu foarte des, primesc 6 bucati la meniul de 5, asa ca astazi m-am gandit cum as putea sa cresc sansele de a obtine numarul ideal de crispy stripes si am facut un mic experiment, am mers la KFC, am pandit o tanara vanzatoare mai libera (din fericire, pe la 16 nici nu era foarte aglomerat) si i-am zis asa, zambind cat puteam eu mai frumos: “Saru’ mana, un meniu mare de 5 crispy, cu Fanta si sos de usturoi, aici, va rog. Si nu, multumesc, nu vreau sare si piper hihihehe, si nici chifle hihihehe…” Fata a zambit si a inceput sa repete ce ii spusesem. “Face exact 22,50 lei, daca nu s-a scumpit de ieri hehehihi, va dau banii potriviti hihihehe” am continuat eu, zambind mereu. “Da, 22,50 lei, atata costa” a confirmat fata vesela. Si atunci am aruncat bomba atomica: “Da, da (seteaza o atitudine pozitiva, va amintiti de vanzatorul de ghiocei?), domnisoara Silvia (asa scria pe ecuson), stiu, data trecuta tot de la dvs am luat si mi-ati pus 6 bucati de pui hihihehe!” (super bullshit, evident, o vedeam prima oara in viata). “Hihihehe” a exclamat si domnisoara Silvia si a plecat sa-mi umple tava. Am platit, am luat tava iar la masa primul lucru pe care l-am facut a fost sa numar bucatile de crispy stripes: erau SASE:))))))

Câteva zile mai târziu, cei care îl urmăresc pe Sorin pe Facebook au putut să vadă următorul status, însoţit de poza aferentă:

Azi mi s-a intamplat o minune, am primit la agentie meniul meu preferat, in varianta ideala, de la KFC. Era insotit si de o scrisorica, thank you very much:)))))

Scrisoare KFC_Sorin Psatta

 

Acţiunea celor de la KFC, împărtăşită pe Facebook de fericitul posesor al unui meniu customizat de 6 crispy strips, a strâns peste 600 de like-uri, 35 de share-uri şi 30 de comment-uri. Mai mult decât atât, şi IQads a relatat despre acest caz.

Aşa că, dragi PR-işti, învăţătura pe care o tragem din aceste 2 exemple poate fi asimilată cu o concepţie arhicunoscută – “Carpe diem!” (trăieşte clipa!). Cu alte cuvinte, trebuie să fim deschişi, atât la minte, cât şi la canalele de comunicare, ca să putem să profităm de astfel de oportunităţi, la fel cum au făcut cu succes aceste 2 companii.

Surse: Facebook Oltea Zambori, Facebook Sorin Psatta, articol IQads

 

Acest articol este scris de Sabina Stoicu

Tags: , , , ,

    • Sabina

      Așa este, Vlad. Îți mulțumesc că mi-ai atras atenția. Probabil că eram prea entuziasmată de ceea ce au făcut cele 2 firme :)

      Reply
  1. gadjodillo

    Foarte faină alăturarea cazurilor. Cu finalul nu sînt foarte de acord, pentru că mie mi se pare că ambele poveşti vorbesc despre acel ceva numit puterea social media şi despre o schimbare de paradigmă în gîndirea comunicării de PR. Puterea unor oameni furioşi de a distruge un brand (vezi Secom) sau de a-i reda o credibilitate luată adesea for granted (în lipsa unui concept românesc autentic) vine de acolo – de la comunicarea reală dintre un om şi cei care-l urmăresc.
    De aia Cristina Bazavan, de exemplu, în ultimii ani îşi petrece literalmente tot anul călătorind – pentru că e percepută de diverse branduri ca fiind formator de opinie, lider, etc. (adică sînt mulţi oameni care o urmăresc pe FB şi prin alte media sociale sau nu şi o fac benevol). Şi nu e singura.

    Reply
    • Sabina

      Gadjodillo, sunt de acord cu tine în ceea ce privește puterea social media. Cele două exemple oferite au demonstrat încă o dată această putere. Finalul poate a fost puțin subiectiv, deoarece eu am perceput cele două situații ceva în genul ”aici și acum”. Adică s-a ivit oportunitatea și pac! – firmele au văzut-o și-au știut să profite de ea. Social media a fost un ingredient-cheie, la fel cum a fost și personalitatea destinatarilor.

      Reply
  2. Liviu

    Eu de la KFC as dori doar meniul. Fara bautura. Ca sa nu fiu nevoit de fiecare data sa arunc bautura in primul cos intalnit. :)

    Reply
  3. Vlad Ilaş

    E drept, au făcut nişte chestii faine. Păţania domnului Psatta am văzut-o chiar în timp ce se desfăşura şi iniţial nu-mi dădeam seama ce se întâmplă :))
    Pe lângă gest, mi-a plăcut şi modul în care au redactat scrisoarea…

    Reply
    • Sabina

      Vlad, cred că a fost tare fain să asişti live la ceva ce noi relatăm din poveşti :D Şi mie mi-a plăcut foarte mult modul în care a fost redactată scrisoarea.

      Reply

Leave a Reply to gadjodillo

  • (will not be published)

XHTML: Poţi folosi următoarele tag-uri: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>