Eroul timişorean

0

Munţii înalţi sunt locuri speciale, care stârnesc pasiune şi odată cu ea vine şi motivaţia de a-i stăpâni. Horia Colibăşanu, un medic stomatolog timişorean, a fost cucerit iremediabil de alpinism, şi a ales cel mai greu şi mai etic drum în acest sport, la care puţini se încumetă iar şi mai puţini ajung pe vârfurile-acoperişuri ale lumii. A atins performanţe cu care puţini alpinişti se pot mândri şi a adus o serie de premiere în alpinismul românesc. A ajuns până în cel mai înalt punct al vârfurilor K2 (8.611 m), Manaslu (8.163 m), Dhaulagiri (8.167 m), Shishapangma (8.013 m), Annapurna (8.091 m) – toate acestea fiind premiere româneşti, fără oxigen suplimentar, apoi au mai fost Makalu (8.481 m) sau Shisha Pangma (8.027 m). În primăvara lui 2014 a plecat hotărât să ajungă cu forţe proprii la înălţimea zborului de croazieră care l-a adus acolo, la poalele Muntelui Everest, pe cel mai înalt punct de pe Pământ.

L-am întâlnit pe Horia Colibăşanu la Serbările Timişoreana şi am apucat să povestim despre ultima lui escaladare, care s-a oprit la 7.600 de metri din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, şi despre minoritatea alpiniştilor puri, cei care urcă pe cele mai înalte vârfuri fără oxigen suplimentar şi fără ajutorul şerpaşilor.

10450902_908243029201494_6461867532096793258_n

Comunitatea alpiniştilor a fost zguduită în luna aprilie a acestui an de vestea celui mai grav accident din istoria Everestului, în care 16 şerpaşi nepalezi şi-au pierdut viaţa într-o avalanşă. Alpinismul este şi despre statistici sumbre. Topurile celor mai periculoase trasee includ gradul de mortalitate care precizează câţi din 10 temerari au murit acolo. Pe timişoreanul decorat cu distincţia “Spirit of Mountaineering”, acordată de cel mai vechi şi cel mai mare club de alpinism din lume, British Alpine Club, momentele dramatice şi prezenţa continuă a pericolului l-au făcut mai ambiţios, mai modest şi mai responsabil faţă de el şi ceilalţi, spune Peter Hamor, partenerul lui din ultima expediţie.

În 2004, după ce a escaladat al doilea cel mai înalt vârf din lume, K2 (8611m), Horia a atras atenţia multor români cu această ascensiune. Pentru fiecare urcare pe care a făcut-o, încă de la prima expediţie în afara ţării, în 1998, pe Muntele Elbrus (5642 m) din Caucaz, el s-a antrenat enorm şi a căutat sponsori şi oameni care să-l ajute să ducă steagul României acolo unde aerul este rarefiat şi niciun alt semen de-al nostru nu a mai fost.

Nu-i uşor să pregăteşti o expediţie. Acolo sus, fiecare kilogram te apasă de câteva ori mai tare decât la altitudini joase, din cauza lipsei de oxigen. Dar cu cât materialele şi ustensilele au o calitate mai bună şi sunt mai uşoare cu atât creşte şi preţul lor – tot ce e mai uşor, e mai scump. Să vă dezvălui câteva din obiectele pe care le-a conţinut rucsacul lui Horia Colibăşanu la ultima expediţie: un cort, o saltea subţire şi una gonflabilă, sac de dormit, arzător şi o butelie cu combustibil, o oală care să servească la topirea zăpezii şi la fierberea apei, o cameră foto cu care să surprindă măreţia peisajului, un telefon cu legătură prin satelit cu care să-şi anunţe familia de mersul expediţiei, apoi echipamentul care se foloseşte pentru căţărare, colţari, pioleţi, coardă, ham, cască şi ochelari de soare cu factor de protecţie 4. Pe lângă toate acestea mai este cărată şi mâncare necesară pentru timpul petrecut acolo. Mi-am imaginat că dieta unui alpinist conţine mai multe prafuri decât mâncare preparată sau nepreparată, dar am aflat că Horia a dus cu el în Nepal slănină, şuncă de porc, peşte, caşcaval şi alte alimente care se pot prepara rapid şi uşor.

Un sportiv este convins de existenţa memoriei organismului care devine mai bine pregătit în timp. Muntele i-a transformat corpul, i-a întărit inima, care să facă faţă asprimii vremii, efortului susţinut şi lipsei de oxigen, şi i-a influenţat felul de a lua decizii. Imaginaţi-vă că la peste 8000 de metri presiunea sângelui este de 15 mm pe coloană de mercur, în timp ce la Timişoara, unde Horia se antrenează pe Stadionul “Dan Păltinişanu” cu un rucsac încărcat cu 20 de kilograme de apă, această valoare este de aproximativ 100 mm pe coloană de mercur. După cum spuneam, Horia este un alpinist pur, astfel că face parte din comunitatea puţinilor alpinişti care urcă neasistaţi de şerpaşi, metodă pe care nu o consideră etică deoarece totul devine foarte simplu atunci când tot traseul este pregătit de către ei, iar oxigenul suplimentar poate fi considerat dopaj, similar altor substanţe în alte sporturi. Proporţia celor care urcă fără oxigen este de doar 1 la 30 de alpinişti, ceea ce arată determinarea şi mobilizarea alpiniştilor care vor să facă performanţă cu adevărat.

10450902_908243039201493_354380080076884547_n

La întâlnirea cu cetăţeanul de onoare al Timişoarei au participat şi reprezentanţi Timişoreana care, văzând că Horia “lucrează cu temei”, că excursia plănuită nu e o idee nebunească, ci foarte bine planificată, în primăvară au decis să-l ajute să aibă tot ce e necesar pentru escaladarea marelui munte. Pentru că e timişorean şi pentru dorinţa lui pentru performanţă a fost susţinut nu numai de Timişoreana, dar şi de fanii lui, colegi alpinişti şi de toată urbea de pe Bega. Toţi îl vor susţine din nou atunci când va pleca iar să atingă cea mai mare înălţime.

Foto: Bere Timişoreana

Tags: , , , ,

ADAUGĂ COMENTARIUL TĂU

  • (will not be published)

XHTML: Poţi folosi următoarele tag-uri: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>