Cultura ca business la a doua ediție Linked Culture

0

blogDupă prima ediție a Linked Culture, cea din 2017, am primit de la voi toți un feedback peste nivelul așteptărilor pe care le aveam în acel moment. Am înțeles atunci că este nevoie să continuăm, că munca noastră ajută, iar asta ne bucură foarte mult. Anunțăm, așadar, a doua ediție a Linked Culture, conferință despre marketing și management cultural.

În ultimii ani, în zona de vest a țării, dar nu numai, iubitorii de evenimente culturale au prins curaj, și pun la cale din ce în ce mai multe conferințe, concerte, festivaluri și alte manifestări. O bună parte dintre ele au fost gândite de la început ca o sursă de profit, altele s-au bucurat de o creștere organică, dar o parte dintre ele nu se mai organizează acum. În acest context, oferim operatorilor culturali din zona de vest a țări, organizatorilor de evenimente, reprezentanților organizațiilor nonguvernamentale care dezvoltă proiecte culturale și specialiștilor în comunicare un spațiu în care să discute despre importanța abordării structurate a evenimentelor culturale. Astfel că, în acest an, conferința explorează tema “Cultura ca business”.

Așa cum v-am obișnuit, îi anunțăm treptat pe cei care vor vorbi în 15 și 16 martie. Deocamdată vă spunem că o parte dintre numele pe care le veți vedea pe scena evenimentului sunt: Andi Vanca, Head of Communication al Electric Castle, Bogdan Șerban, realizator Radio Guerrilla, Vlad Tăușance, Communication Strategist, Karin Budrugeac, Project Manager la Fundația Friends For Friends, PR al Festivalului Național de Teatru pentru adolescenți Ideo Ideis și al programului Showcase of Young Talent (SYT), unul dintre fondatorii revistei online SUB25.

Tot în prima zi vor vorbi și Alexandra Palconi, președinte al asociației “Prin Banat” și coordonator al “Heritage of Timişoara”, program de intervenţie culturală în cartierele istorice timişorene, Ştefan Teişanu, director al Centrului Cultural Clujean, Victor Dragoș, co-fondator al Şcolii Babel, al Timişoara Refugee Art Festival şi al Basca și Bogdan Cotîrță, Inițiator și organizator al Antagon – Festival de teatru independent și al conferinței Muzicon. 

Așa cum v-am obișnuit, prima zi a evenimentului, 15 martie, este dedicată conferinței, iar în 16 martie aveți ocazia de a aprofunda cunoștințele și de a discuta punctual tot ce ține de domeniul marketingului și managementului cultural.

Pentru eveniment vă puteți înscrie pe http://prbeta.ro/linkedculture. Prețul unui bilet este de 79 lei pentru 15 martie, iar prețul unui workshop este de 99 lei. Pentru a susține educația tinerilor, studenții beneficiază de o reducere de 50% la achiziționarea biletelor pentru prima zi.

Toate acestea sunt posibile cu ajutorul partenerilor noștri, Fornetti, AQUA CarpaticaSâmbureștiBeanZ Café cărora le mulțumim pentru implicare și susținere!

 

ADAUGĂ COMENTARIUL TĂU

  • (will not be published)

XHTML: Poţi folosi următoarele tag-uri: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>