Ce facem cu brandul de ţară?

1

Un subiect tot mai dezbătut  mai ales atunci când vorbim de România. Ce este practic un brand de ţară? Avem unul? Şi dacă da, cum îl utilizăm pentru a crea o imagine pozitivă cu şi despre România.

Brandul de ţară poate fi definit ca ansamblul de valori, fie ele umane sau aparţinând altei categorii, prin care se promovează o imagine pozitivă şi se scot în evidenţă elementele pozitive ale naţiunii respective. Brandul de ţară pleacă în primul rând de la oamenii care trăiesc acolo. Acţiunile lor au, fără dar şi poate, un impact foarte mare asupra modului în care acea ţară este percepută.

Atenţie însă, brandul de ţară nu înseamnă substituirea realităţii cu o imagine oarecare pe care dorim să o poiectăm. Brandul de ţară presupune ca valorile reale ale acelui brand să corespundă cu realitatea. Imaginile mincinoase nu fac altceva decât să aduca, în timp, prejudicii grave pentru imaginea ţării.

Cum stă treaba în cazul României? Are România un brand de ţară? Promovată de oamenii potriviţi, printr-o strategie de branding la nivel naţional implementată aşa cum trebuie, România ar putea cu siguranţă să aibe un brand de ţară pe măsura lucrurilor minunate pe care le are de oferit. Din păcate, România nu se bucură la ora actuală de un brand de ţară. Din pacate cei care locuim aici nu ne dăm seama tot timpul că noi suntem proprii ambasadori ai brandului, că de la noi trebuie să pornească totul. Desigur, ţara ne ajută. România are locuri şi resurse pentru care suntem invidiaţi de o lume întreagă dar pentru moment imaginea României în lume are o tentă mai mult negativă decât pozitivă.

Despre brandul de ţară sunt foarte multe de spus  şi de menţionat, dar haideţi să vedem un exemplu de campanie care a ajutat într-o mică măsura la reabilitarea imaginii Românei pe Internet, mai exact în căutările de pe Google.

Majoritatea dintre noi am văzut  campania celor de la ciocolata ROM, unul dintre cele mai vechi şi mai cunoscute branduri româneşti. În noiembrie 2011 cineva a observat că dacă introduci pe Google românii sunt (română), Romanians are (engleză), les roumains sont (franceză), los romanos son (spaniolă), I rumeni sono (italiană) şi rumanen sind (germană), rezultatele pe care Google le afişează reprezentau numai atribute negative asociate poporului român.

Ca răspuns la acest lucru, brandul ROM a decis lansarea uni campanii care să schimbe imaginea României pe Google deoarece vrem nu vrem acest motor de căutare reprezintă o unealtă importantă generatoare de informaţie.

Ei au construit un site cu numele www.Românii sunt destepti.ro (cu o versiune în limba engleză Romanians are smart.com), prin care încearcă să convingă românii să caute pe google termeni specifici cu privire la romani, ca de exemplu: frumoşi, deştepţi, inteligenţi pentru a schimba termenii sugeraţi de Google cu privie la aceştia. Campania a fost derulată chiar în perioada zilei naţionale a României, 1 decembrie, şi a fost un apel  la acţiune ce a purtat numele de “Schimbă cu un click”.

Chiar din decembrie 2011 rezultatele pozitive au început să apara pe Google pentru atributele românilor. Până în martie anul acesta au fost mai mult de 600.000 de căutări prin care s-a făcut un mic pas în schimbarea imaginii pe care România o are pe Internet.

Cifrele arată în felul următor:

  • 163,779 căutari pentru  românii sunt deştepţi (română)
  • 133,892 căutari pentru les roumains sont intelligents (franceză)
  • 137,782 căutari pentru  romanians are smart (engleză)
  • 62,948 căutari pentru rumanen sind intelligent (germană)
  • 79,628 căutari pentru i rumeni sono intelligenti (italiană)
  • 78,829 căutari pentru los romanos son inteligentes (spaniolă)

În unele limbi, ca româna şi engleza, sugestiile negative nu mai apar deloc.

Chiar dacă nu înseamnă o schimbare miraculoasă pentru imaginea ţării şi mai sunt multe altele de schimbat, cu puţin efort şi creativitate s-a contribuit la îmbunătăţirea imaginii pe care România o are pe Internet.

Un alt exemplu de ţară care încearcă să schimbe o imagine dobândită pe Internet este Japonia. În cazul lor, lucrurile stau puţin diferit faţă de România.

Din cauza tragediei prin care aceştia au trecut în primăvara anului 2011 atunci când căutam Japonia pe motorul de cautare Google la secţiunea imagini dăm peste fotografii dezastrul produs în urmă cu un an.
Datorită acelor întâmplări nefericite, turismul în Japonia a scăzut cu peste 36 %. În mintea oamenilor s-a creat sentimentul că Japonia este o ţară în care pericolele sunt la tot pasul. Pentru a reabilita turismul s-au pus bazele unei campanii care să arate că Japonia, pe lângă frumuseţile pe care le are de oferit, este  şi o ţară sigură. Am observat cu toţii că de când tehnologia a evoulat aşa mult nimeni nu pleacă în călătorii fără un aparat foto, fie că este telefonul mobil sau aparatul foto. Aşa că ideea a venit imediat. Prin pozele pe care turiştii le fac în călătoria lor prin Japonia aceştia ar putea contribui la schimbarea imaginii pe care Japonia a dobândit-o în urma cutremurului de primvăra trecută.

Problema care apare este că pozele rămân de obicei la turişti în telefon sau pe aparatele foto. De ce? Pentru că atunci când pleacă în călătorii, turiştii nu utilizează Internetul din cauza tarifelor ridicate pentru acestui serviciu.  Japonezii s-au gândit însă, cum ar fi dacă turiştii ar putea distribui aceste poze pe parcursul călătoriei lor prin Japonia?

Astfel apare aplicaţia Post from Japan . Ea permite urcarea de poze pe facebook, iar pentru fiecare like la poză primeşti 3 minute de acces la Internet de pe telefonul mobil. În momentul în care se termină minutele nimic mai simplu, încă o poza pe facebook din Japonia iar accesul la Internet devine din nou accesibil pe telefonul tău mobil.

Cum au reuşit ei să promoveze aceasta aplicaţie şi să îi facă pe oameni să o utilizeze? Prin plasarea de bannere pe site-urile agenţiilor de turism, afişe postate chiar în avioane şi prin aeroporturi.
Scopul aplicaţiei este să ajungă sa înlocuiască imaginile vechi cu dezastrul din primăvara lui 2011 pe care Google le afişează atunci când introducem Japonia. Atât pe Google cât şi pe Facebook pozele trimit către un site de unde cei care doresc să viziteze Japonia îşi pot face rezervări şi pot afla mai multe despre cultura lor.

Ei au reuşit astfel să transforme turşitii care le calcă pragul în ambasadorii ţării pentru restul lumii şi reuşesc să arate că Japnoia este o ţară frumoasă, sigură şi că este destinaţia perfectă pentru o vacanţă.

Am văzut astfel 2 exemple de cum poţi utiliza SEO şi Social Media pentru a îmbunătăţi imaginea de ţară indiferent de problemele de percepţie din mintea oamenilor.

Sursa foto

ADAUGĂ COMENTARIUL TĂU

  • (will not be published)

XHTML: Poţi folosi următoarele tag-uri: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>