„Carieră în Ctrl”, conferința despre succesul în carieră

0

Care sunt așteptările pe care le au tinerii de la cariera pe care vor s-o urmeze? Pe baza căror criterii își aleg un job în aceste timpuri? Un loc de muncă în țară sau în străinătate? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările esențiale care își vor găsi răspunsul la „Carieră în Ctrl”.

Evenimentul, care va avea loc pe 13 noiembrie, la Cercul Militar Timișoara, se adresează studenților și juniorilor. Participanții pot afla de la tinerii specialiști atât poveștile acestora de succes, cât și care sunt provocările întâlnite în formarea unei cariere.

PRbeta susține această conferință și Oltea Zambori, Managing Partner – PRbeta, va fi moderator.

Tot mai mulți tineri consideră că în România nu există suficiente oportunități de dezvoltare a carierei într-un domeniu pentru care se prăgătesc cel puțin trei ani. Astfel, o mare parte dintre aceștia caută  oportunități în afara granițelor. Statisticile spun că în ultimii trei ani, aproximativ 147.000 de persoane au plecat anual din țară, pentru cel puțin 12 luni.

[Vezi tot infograficul]

Infograficul prezentat de „Carieră în Ctrl” ne arată că, în 2013, 30,67% din cei 154. 000 de emigranți aveau vârsta curprinsă între 15 și 29 de ani. În 2014, deși au fost mai puțini emigranți, aproape 143.000, procentajul tinerilor a ajuns la 52,7%.

Domeniile preferate de ei sunt management, marketing, business sau științe politice, iar printre țările alese se numără Marea Britanie, urmată de Olanda, Danemarca, Spania, Franța și Elveția. În topul celor mai costisitoare țări se află Elveția, unde un an de studiu ajunge până la 33.000 de lire sterline. În Marea Britanie sau Spania costurile se întind până la 11.000 de lire, respectiv euro, iar în Franța un an de studiu costă 800 de euro, în vreme ce în Danemarca studiile sunt gratuite.

Dintre studenții care sunt plecați la studii în afara țării, 39% nu doresc să se mai întoarcă în România în viitorul apropiat din cauza ofertelor profesionale slabe, a mediului guvernamental și politic corupt, a lipsei oportunității de afaceri și a traiului zilnic dificil.  Spre deosebire de aceștia, 29% doresc să se întoarcă, iar 39% sunt indeciși.

În cadrul conferinței se vor identifica și nevoile absolvenților la finalizarea studiilor din străinătate, printre care și dorința de recunoaștere completă a diplomelor, programele de internship, fellowship și trainership, dar și implementarea procedurilor de recrutare online.

După ce vor fi dezbătute toate cele enumerate, cei prezenți vor asista la o sesiune de dezbarete a speakerilor participanți la eveniment.

Obstacolele și oportunitățile celor care au deja o carieră formată vă oferă posibilitatea să conturați o imagine mai clară a drumului profesional pe care îl parcurgeți. Conectarea cu profesioniștii în domeniu, care vă vor prezenta evoluția lor profesională, vă poate oferi răspunsul la întrebări pe care voi înșivă le aveți în legătură cu cariera la care aspirați.

Mai multe detalii despre conferința „Carieră în Ctrl” găsiți aici. Vă așteptăm la conferință!

Sursă foto: 1

Sursa infograficului: carierainctrl.ro

ADAUGĂ COMENTARIUL TĂU

  • (will not be published)

XHTML: Poţi folosi următoarele tag-uri: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>